Opinia mea este că un divorț, astăzi, are mult mai puține ecouri decât unul de acum, să zicem, 40-50 de ani. Ca să nu mai vorbim de vremuri și mai îndepărtate. Una din explicații este faptul că acum se fac altfel căsniciile. Au și alt grad de „veșnicie”. De aceea, este și normal să se poată desface în mai multe moduri. Un divorț se obține mai ușor și pentru că mai ușor a fost încheiată căsătoria.
Bun, să fim practici. Ce aveți de rezolvat la un divorț, cum și „de unde-l apucați”? Aveți nevoie de un avocat sau puteți să vă despărțiți și singur? Care este calea mai ușoară, mai ieftină, mai sigură, de aceste lucruri încercăm să ne ocupăm acum. Nu în detaliu absolut, dar măcar să vă dăm o linie directoare. În principiu, aveți de rezolvat câteva chestiuni.
- Actele;
- Numele după căsătorie;
- Partajul bunurilor comune;
- Relația cu copiii – pensie, locuință, vizite…
Efectele divorțului definesc într-un cuvânt tot ceea ce se întâmplă după încheierea procedurii. Sediul materiei îl găsiți în Codul Civil la Efectele divorțului. Eu încerc să vă fac o lectură mai agreabilă. Mai ușor de înțeles celor fără studii juridice…
Și, în cele ce urmează, mă voi referi în primul rând la un divorț prin acordul soților. Cred că este cea mai frecventă situație. Cea mai de dorit. Și dacă tot divorțați, măcar să o faceți cu cap, în liniște, cu traume cât mai puține.
Oamenii divorțează ca și cum ar respira. Singurele opreliști care le mai stau în față se referă la copiii minori. Și partajul! Da, la partaj ies cele mai multe „scântei”! Și, aici, când se dorește împărțirea murăturilor din cămară se apelează la un avocat.
Aveți nevoie de avocat pentru divorț?
Dacă tot suntem aici, probabil vă întrebați dacă aveți nevoie neapărat de un avocat specializat în divorț? Sau puteți să vă descurcați și singuri? Opinia general valabilă este că puteți să faceți totul și singuri. Vă trebuie însă puțină dexteritate, să fiți dezghețat și să aveți curaj.
Pro și contra:
- Un avocat vă rezolvă toată documentația, știe exact ce pași aveți de făcut. Nu alergați, nu aveți stres în privința termenelor și a procedurii, avantaje care s-ar putea să conteze dacă țineți la timpul dvs. Și la rigoarea de îmtocmire a actelor.
- Dacă aveți cunoștințe despre ce înseamnă taxa de timbru (de exemplu), termene de depunere, despre apel, despre procedurile judecătorești la modul general. Dacă aveți timp și puterea de a învăța și studia… o puteți scoate la capăt și fără un avocat. Și chiar mai ieftin. Mult mai ieftin.
Acte de care aveți nevoie pentru divorț
Sunt câteva, nu foarte multe și au o logică:
- Cerere de divorț adresată instanței;
- Actele de identitate ale solicitanților;
- Certificatul de căsătorie;
- Certificatele de naștere ale copiilor – dacă la momentul divorțului există copii minori;
- Taxa de timbru;
- Facturi, chitanțe, titluri de proprietate, orice considerați că v-ar fi de folos pentru a vă susține cauza.
Numele purtat după desfacerea căsătoriei
De cele mai multe ori, la căsătorie, soția ia numele soțului. Desigur că v-ați putea pune întrebarea: De ce să revin la numele de fată? Sau, invers, de ce să mai port numele lui? Păstrarea sau schimbarea numelui este adesea o opțiune personală. Însă, trebuie menționat că este nevoie de consens între soți. Aici nu este vorba de obținerea unui serviciu print intermediul unui avocat sau de o decizie unilaterală.
Articolul 383 CC stabilește opțiunile în ceea ce privește numele de familie de după căsătorie. Astfel, dacă soții sunt de acord, ei își vor păstra numele. Instanța va lua act de hotărârea lor. În lipsa unei înțelegeri sau a unei hotărâri a instanței, fiecare soț își va relua numele avut înainte de căsătorie.
Există și situația în care, dincolo de dezacordul unuia dintre soți, din motive temeinice aduse de celălalt soț sau în interesul superior al copilului, instanța poate lua decizia de păstrare a numelui purtat în timpul căsătoriei.
Păstrarea numelui după divorț are de regulă rațiuni practice. Să schimbi numele pe acte, pe contracte, totul poate deveni o corvoadă. Unde mai puneți că în unele cazuri, de exemplu diplomele de absolvire ridică probleme foarte complicate. Păstrarea sau nu a numelui poate avea și semnificația de continuitate, de atenuare a stresului. Sau, dimpotrivă, poate da un confort psihic interior oferit de acela al unui nou început.
Un efect deosebit poate avea asupra copiilor. Nu trebuie să fii avocat ca să înțelegi trauma asupra unui băiețel sau fetițe care are părinții cu nume diferite. De fapt, divorțul, sub toate aspectele sale afectează în primul rând copiii.
Așadar, totul este o chestiune de decizie personală și condiționată de acordul celuilalt.
Partajul bunurilor comune. Sfârșitul regimului matrimonial
În principiu, partajul bunurilor comune se face în două moduri posibile: cu ceartă și scandal sau printr-o înțelegere. Altfel spus, în instanță, la judecătorie sau printr-o tranzacție judiciară. Să le analizăm pe scurt aceste două mari categorii de partaj. Adică partajul în instanță și partajul voluntar.
Partajul judiciar
Juridic și tehnic vorbind, efectuarea partajului judiciar se face având drept ghid prevederile cuprinse între articolele 981-996 NCPC. Cum se face? Practic, se împart bunurile supuse partajului în loturi. Acestea se evaluează și se atribuie părților. În cazul în care valoarea loturilor nu este egală, se folosește sulta, adică despăgubirea unei părți dată celeilalte.
În legătură cu acest tip de partaj circulă destule legende și informații false. Adevărul este că partajul judiciar este cea mai scumpă soluție. Din toate punctele de vedere. Este o mare pâine de mâncat pentru avocați, experți, evaluatori, cheltuieli cu martorii, etc. Însă, probabil, una dintre cele mai mari legende este aceea că dacă soția nu lucrează, stă acasă și are grijă de copii, are grijă de gospodărie, ea este exclusă de la partaj. Sau primește (dacă primește) o parte infimă! Povești…
Articolul 326 din Codul Civil se referă la contribuțiile soților la cheltuielile căsătoriei. El spune așa: „Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei.” Acest articol, precum și articolul 984(2) din CPC referitor la formarea loturilor pentru partaj indică esența cheltuielilor și veniturilor dintr-o gospodărie. Respectiv, ca să vorbim plastic, este o mare pungă în care se pun de toate iar când se face împărțeala se deșartă punga pe masă și se zice: una mie, una ție…
Deci, subliniem, partajul este mult mai mult decât situația unuia dintre soți la un moment dat. Este o sumă, ca o pungă în care se pune tot, de la începutul căsniciei și până la sfârșit. Și se prezumă că fiecare soț are o contribuție de jumi-juma!
Se poate răsturna prezumția de 50% – 50% pentru fiecare soț? Adică să ia unul mai mult și altul mai puțin la partajul judiciar? Desigur, dacă se dovedește că unul dintre aceștia a avut venituri disporporționat de mari în raport cu ale celuilalt. Practica judiciară este cea care reflectă modul în care decid instanțele. Așa v-ar spune orice avocat. Altfel spus, tradus în termeni populari, dacă unul dintre soți este milionar, șef de companie iar celălalt casier de tramvai, milionarul va lua mai mult. Dar, atenție, casierul nu va fi exclus în totalitate de la partaj!
Jurisprudența este relevantă în acest caz. Instanțele judecătorești, pentru cazurile comune va da decizii de 60-40, 55-45, ceva de genul acesta. Iar copiii sunt excluși din acest proces, ei n-au treabă cu partajul decât cu moștenirea!
Avocații spun că partajele judiciare costă mult
Un partaj în instanță este, cum spuneam mai sus, o pâine mare pentru un avocat. Cu cât sunt mai multe bunuri, mai valoroase, mai greu de împărțit, cu cât soții sunt mai războinici, cu atât procesul durează mai mult. Cu atât taxele de timbru sunt mai mari, onorariile pentru avocați și experți sunt mai numeroase. Totul devine mai scump.
Cheltuielile cu timbrarea și cu expertizele nu se recuperează. Ele sunt puse la comun și se împart între cele două părți. Dacă mai adăugați și doza de imprevizibil a oricărui proces, puteți realiza că riscați să cheltuiți mult și să obțineți de fapt mai puțin decât printr-o înțelegere care vi s-a părut nerealistă. De aceea ați declanșat partajul judiciar, nu? Că vi s-a părut incorect ca ea (sau el) să ia mai mult. Doar dvs ați spart lemne cu toporul, ați stat noaptea să hrăniți copii, și-acum să luați mai puțin?
Ei bine, opinia mea este că de cele mai multe ori o astfel de atitudine războinică este păguboasă. La sfârșit veți constata că, punând una peste alta, ce-ați cheltuit cu avocații și experții și ce-ați câștigat în fața „dușmanului”, era mai bună înțelegerea care vi s-a propus. Dar, deh, mintea românului de pe urmă! Iar observând practica judiciară, instanțele judecătorești nici nu fac deosebiri atât de drastice între foștii soți.
Și, cum se întâmplă de obicei, să nu credem pe aproapele nostru căci acesta ne minte, are el un interes, vă recomand și eu să citiți un articol despre partajul judiciar. Cel scris de avocat Geanina Drian din Iași. N-o cunosc personal, am văzut-o însă pe Facebook, are un birou de avocatură care oferă consultații juridice interesante și în mare parte gratuite. Chiar îmi place!
Partajul voluntar; la notar și la mediator
Partajul voluntar este cea mai elegantă metodă de a împărți bunurile comune rezultate dintr-o căsnicie. Mergi la un notar cu fosta jumătate și puneți pe hârtie, asta iei tu, asta eu, tu, eu și-mi mai dai niște bani. Și gata! Nu nervi, nu timp pierdut, nu riscuri. De ce nu fac oamenii așa? V-am spus mai sus, pentru că de cele mai multe ori fiecare se crede stăpânul adevărului. Oamenii sunt războinici, au chef de ceartă, vor să știe că au învins! „Ce i-am făcut! Am lăsat-o-n curul gol…”
Un partaj la notar se bazează pe faptul că fostul cuplu deja s-a înțeles în privința împărțirii bunurilor. Durează mult mai puțin, câteva ore, de ordinul zilelor, depinde de bunuri și ce transferuri de proprietate se realizează. Taxele sunt ca și la notar! Descoperiți-le singuri!…
Partajul la mediator; mai puțin cunoscut
Puțină lume știe despre partajul la un birou de mediator. Este tot un partaj voluntar dar care se deosebește esențial de cel din instanță. Mai ales sub aspectul taxelor. O definiție prescurtată și inedită a partajului la mediator ar putea fi: „Puneți înțelegerea pe hârtie și o duceți la instanță să ia act de ea. Judecătorul o verifică să nu fie ilegală și consfințește partajul. Apoi, vă restituie jumătate din taxa de timbru, pentru că v-ați înțeles la un mediator.”
Ce înseamnă să faci un partaj la mediator? Pentru aceasta să expunem conținutul art 63(2) din Legea 192/2006 (Legea Medierii) care este următorul:
„Odată cu pronunţarea hotărârii instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale, caz în care se vor restitui 50 de procente din taxa achitată.”
Concret, ce înseamnă? Păi, dacă faceți un partaj în instanță veți plăti o taxă de timbru conform OUG 80/2013 referitoare la taxele de timbru. Să presupunem că este vorba de un teren, o casă, alte bunuri, indiferent ce iar taxa de timbru calculată ar fi de 5.000 de euro. Vi se pare mult nu-i așa? Dar dacă faceți partajul bunurilor comune printr-un birou de mediator, vi se restitule jumătate din taxa de timbru.
De ce această favoare? Este simplu. La origine, pentru a fi stimulată medierea, legea prevedea că dacă faceți partajul prin mediere vi se restituie întreaga taxă. Era o măsură-stimulent, ca să zic așa, mai erau ele și altele dar important este că după un timp legiuitorul a revenit și a decis că doar jumătate din taxă se va restitui.
Până la urmă și accesta este un avantaj enorm. Da, numai că justițiabilii nu știu despre aceasta. Din mai multe motive, nu e cazul să le explicăm aici.
Cum se face partajul la mediator
Părțile se înfățișează la un birou și vor obține un acord de mediere. Acesta va conține ceea ce au decis ele, ce și cum să-și împartă bunurile. Apoi, acordul de mediere astfel obținut se va înainta instanței de judecată pentru încuviințare. Ar trebui reținut că instanța va lua act de voința dvs, va reține modul în care vreți să partjați bunurile și nu va judeca speța. Doar o va verifica sub aspectul legalității.
Și, nu uitați, conform art 63(2) din Legea 192/2006 în cererea prin care vă adresți instanței să solicitați restituirea taxei de timbru. Evident, în limita a 50%. Da, dezavantajul acestei proceduri este poate modul mai întortocheat (în aparență) de efectuare a partajuliui. Dar, mă gândesc, atunci când poți economisi jumătate din taxa de timbru parcă-ți convine să mai aștepți și două săptămâni în plus.
Încă din primele articole ale Titlului V Procedura partajului judiciar din CPC se pune accent pe rolul activ al instanței. Adică însăși instanța insistă ca părțile să ajungă la o înțelegere între ele. Să facă o învoială, respectiv o tranzacție. Motivația este degrevarea de dosare a sistemului judiciar din România și adoptarea unor soluții alternative de rezolvare a conflictelor.
Efectele divorțului: relația cu copiii
Efectele divorțului, raportate la relația părinților cu copiii se referă la trei aspecte principale. Acestea sunt:
- Domiciliul copilului minor;
- Modul de exercitare al drepturilor părintești;
- Obligațiile de întreținere a minorilor.
Instanța va dori să vadă și să se convingă vis-a-vis de capacitatea și dorința părinților de a se ocupa de viitorul minorilor. În termeni juridici se spune că instanța veghează la respectarea interesului superior al copilului.
Cum face acest lucru instanța? Cum își dă seama că părinții pot, vreau și chiar își respectă obligațiile? Are posibilitatea de a cere o anchetă socială. Adică, din această anchetă, se pot trage concluzii dacă minorul (sau minorii) au condiții de locuit decente, dacă părinții au resursele materiale necesare și de educație. Se pot intui perspective de viitor…
Opinia mea însă, bazată pe practică, este că judecătorul, fiind și el om, având în mod sigur o experiență notabilă în relația cu publicul, apreciază singur și-și formează propria convingere. Adică, pe românește spus, se uită la om! Ce înseamnă asta? Păi, să spunem că bărbatul se angajează să crească singur copilul și nu are nevoie de pensie de întreținere din partea mamei. Dar are pantofii rupți, hainele vechi și ponosite, întreaga lui înfățișare denotă pauperitate. Încă de la prima vedere devine greu de crezut că acesta va putea să acorde copilului o educație corectă. Că are mijloacele materiale suficiente. Or, în acest caz, judecătorul decide cu siguranță o anchetă socială. În urma căreia va putea fi sau nu de acord cu soluția ca minorul să fie crescut de fostul soț.
Observație: dacă divorțați la notar, acesta este obligat de lege să efectueze o anchetă socială să vadă situația minorilor!
» Avocat sau mediator? Două profesii juridice diferite
Domiciliul copilului minor
Adică locuința minorului, cu care părinte și unde locuiește el după divorț. Pentru început să enumerăm conținutul a două articole din Codul Civil (CC). Respectiv art 400 CC și art 496 CC
Art. 400 Locuința copilului după divorț:
(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.
(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.
(3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.
Art. 496 Locuința copilului
(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.
(2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.
(3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.
(4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit acestui articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.
(5) Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Aspecte practice în stabilirea locuinței copilului
Cea mai bună soluție este ca părinții să stabilească împreună unde va locui copilul. Iar această înțelegere să o prezinte instanței. Fie prin cererea de divorț, un acord de mediere sau chiar în timpul procesului. Altfel, riscați ca instanța să decidă în locul dvs.
Observație: Dacă divorțul are loc la notar, acesta este obligat prin lege să dispună o anchetă socială și să țină cont de aceasta. Și s-ar putea ca acesta să ajungă la o altfel de concluzie!
Este exclus ca cei doi părinți să vină în fața instanței și să ceară ca minorul lor să locuiască alternativ: o lună la unul, o lună la altul! Așa ceva nu există.
Deși interesul superior al copilului este ca acesta să nu fie despărțit de frații săi, în practică s-au întâmplat astfel de lucruri. Astfel, prin înțelegerile părinților, instanța a admis ca un copil să locuiască la unul iar altul la celălalt. Deci rețineți, aceștia au solicitat, părinții, printr-un acord de mediere iar instanța a admis. Despre interesul superior al copilului voi vorbi puțin mai jos.
Exercitarea drepturilor părintești. Întreținerea minorilor
În primul rând ar trebui înțeles că, indiferent dacă sunt sau nu divorțați, ambii părinți trebuie să-și îndeplinească îndatoririle. Amândoi veghează la buna creștere, la educație, la traseul devenirii copilului. Custodia este comună, aceasta e regula.
Se poate ca doar unul dintre părinți să se ocupe de copil. Adică să obțină custodia exclusivă? Da, desigur, un părinte poate obține custodia exclusivă, dar va trebui să dovedească instanței că celăalt părinte este violent, se ocupă cu droguri. Într-un cuvânt, ar trebui să dovedească judecătorului că permiterea influenței celuilalt părinte asupra vieții copilului nu ar avea un efect benefic. Opinia mea este acest lucru se întâmplă destul de rar, iar custodiile exclusive sunt cam greu de obținut.
Atenție, faptul că un copil are stabilit domiciliul la mamă, nu înseamnă că ea deține custodia exclusivă și tatăl să-și vadă de drum, cum se spune… Celălalt părinte nu poate fi împiedicat să aibă legături cu copilul. Minorul nu poate fi înfiat fără acordul ambilor părinți.
Instanța va aprecia întotdeauna la modul cel mai pozitiv existența unui așa numit plan parental. De fapt o înțelegere între părinți despre programul de vizite, cheltuielile de întreținere. Voi vorbi și mai jos despre acest lucru.
» Autoritatea părintească după divorț. Modul de exercitare
Cât de des se pot vedea copiii aflați la celălalt părinte
Nu există o regulă scrisă. Un normativ sau tabel, ceva de genul acesta. Dacă părinții nu se înțeleg, decide instanța. Însă, de obicei, se face în weekend, jumătate de vacanță, etc. Puteți stabili printr-o înțelegere scrisă, respectiv un acord de mediere care conține un plan parental. Și dacă veți divorța la notar, tot va trebui să-i expuneți o astfel de înțelegere.
Pensia alimentară (de întreținere); Cât poate fi de mare?
În Codul Civil, art 529, nivelul acesteia este stabilit în proporții. Însă, atât intstanța cât și părinții pot interveni asupra acesteia. Limitele sunt cele din articol, le enumăr mai jos:
- până la un sfert din venitul lunar net, pentru un copil;
- o treime din venit dacă e vorba de doi copii;
- jumătate din venitul net al părintelui care plătește în cazul exustenței a trei sau mai mușți copii.
De reținut că e vorba de limitele maxime. Dacă părintele prezintă dovada că are rate sau orice alte cheltuieli, instanța reduce aceste cote. Nu-l va lăsa fără mijloace de subzistență!
În practică, prin acord de mediere sau prin înțelegere la notar ori în fața instanței, se întâmplă frecvent ca pensia de întreținere să fie stabilită la o anumită sumă, în fiecare lună. Sau poate să nici nu existe, dacă părinții decid astfel.
Principiul „n-am nevoie de nimic numai să nu mai aud de el” este extrem de păgubitor. Vă las pe dvs să apreciați de ce. Însă un copil nu are nevpie doar de bani pentru mâncare și haine. Mai există studii, vacanțe, cheltuieli medicale… la toate ar trebui să-și aducă ambii părinți contribuția!
» Autoritatea părintească dacă părinții sunt plecați în străinătate
Interesul superior al copilului. Planul parental
Interesul superior al copilului mie mi se pare că este o noțiune foarte vagă. Principul acesteia este conținut de art 263 CC. Însă, dacă ne referim la România, iar acest principiu este și în funcție de decizia autorităților, mie mi se o vorbă goală. Aici, autoritățile sunt absolut paralele de acest principiu, este opinia mea.
Ca să definim însă interesul superior al copilului ar trebui să ne gândim că acesta reprezintă tot ce este mai bun și vrem să dăruim copilului nostru. Adică siguranța unui cămin, căldura părintească, atât cât se poate după un divorț. Dar mai sunt multe și nu cred că se pot arăta în acest text.
Planul parental este o denumire generică a ceea ce trebuie stabilit de către dvs., părinții care divorțați. Planul cuprinde aceste trei aspecte importante din relația dvs, de părinte care divorțați, în legătură cu copiii. Probabil că ați intuit, dacă nu, accentuez. Un plan parental conține:
- stabilirea domiciliului minorului;
- programul de vizite;
- stabilirea cheltuielilor de întreținere.
Instanța va aprecia extraordinar să vadă că aveți o astfel de înțelegere. Dacă stabiliți cu exactitate toate detaliile, sau mă rog, cât mai multe, astfel încât să nu existe dubii că vă gândiți la viitor. Nu o faceți pentru dvs ca să obțineți un divorț mai bun, ci chiar pentru interesul copilului dvs.
» Ghid european despre interesul superior al copilului
