Unde găsești un avocat în Timișoara? Unul bun…

avocat bun cum il alegi
avocat bun cum il alegi

Găsirea unui avocat în Timișoara, și neapărat unul bun, este o problemă care apare doar atunci când aveți nevoie. Logic și hazliu, nu!? Când suntem la ananghie, când ne stresează vecinul, la un divorț sau accident. Ori dacă avem probleme de afaceri. Căci, altfel, cui îi trebuie? Deci, vă prezentăm câteva sfaturi practice despre cum se găsește un avocat bun. În Timișoara dacă vreți, dar regulile sunt cam aceleași peste tot.

În România, în 2013 erau cam 30.000 de avocați. Am aflat asta de pe site-ul UNBR. Însă, din tabloul avocaților rezultă peste 38.000 la nivelul lui 2024. Așadar, în 10 ani, numărul avocaților din România a crescut cu o cincime. Aceasta în condițiile în care populația scade. Am ținut să evidențiez și discrepanța de actualizare a informațiilor de pe site, dintr-un motiv pe care-l veți înțelege mai jos.

Să mai spunem că în Timișoara sunt înregistrați peste 1.300 de avocați dar activi sunt ceva peste 1.000. Deci, grosso modo, o mie de avocați activi are Timișoara! Să-ncepem cu ponturi despre cum îți alegi unul. Dar, mai întâi, cum nu se alege un astfel de profesionist al dreptului!


Avocații de care să fugi

Da, există și așa ceva. Or, acum, în anii când numai bătuții în cap și cei de genul lui CT Popescu nu au telefon mobil smart, este foarte simplu să vezi care avocat nu ți-ar fi bun. Dați o căutare pe Google (sau pe Bing dacă vreți) și căutați „avocat scandal timisoara”. O să vi se arate o sumedenie de întâmplări cu avocați din Timișoara sau cu fapte scandaloase care s-au petrecut în oraș și ei au fost în prim-plan.

Ei bine, de multe ori doar așa se află că unul a fost suspendat, altul și-a țepuit un client sau un avocat a intrat la bulău. Aceștia sunt avocații de care ai putea să te lipsești. Nu merită să vă gândiți la ei, dvs căutați pe cineva care să vă reprezinte în fața legii, nu pe cineva care are deja probleme cu legea.

Opinia generală este că un avocat care se află în „miezul” unui scandal nu prezintă foarte mare încredere. Dar dvs alegeți!

Advertorialele de genul cum te ajută un avocat specializat…

Cu siguranță că dacă nu cunoașteți pe nimeni, veți găsi pe net, pe tot felul de site-uri articole cu titlul de genul: Cum să-ți găsești un avocat bun!? Sau specializat sau de divorț, sunt o mulțime de titluri. În general, aceste advertoriale sunt texte insipide care nu spun mare lucru. Au un limbaj de lemn și care nu vorbesc decât despre generalități. Fiecare dintre acestea are pretenția absurdă că vă vinde un secret. Care este totuși, răsuflat!…

Un advertorial (articol publicitar) este plasat într-un site (specializat sau de știri) cu scopul de a face linkuri spre site-ul avocatului respectiv. Sau un birou de avocatură, o societate… Dacă vă uitați cu atenție la acestea, articolele au trimiteri către site-ul resprectiv. Or, prin aceste trimiteri (linkuri) pe unele dintre acestea nici nu le vedeți, site-ul respectiv ar trebui să crească în căutările Google. Este o metodă de a promova site-ul. Însă, sunt costisitoare și iau mult timp.

Rămâne problema dvs, puteți alege un avocat care se promovează astfel? Opinia mea este că în general da. Astfel de oameni care-și plătesc reclame înseamnă că sunt preocupați de percepția publicului asupra lor. Sunt preocupați de site-ul lor care reprezintă o carte de vizită.

Cele mai bune site-uri de avocați

Evident, la nivel teoretic cel puțin, un avocat va fi cu atât mai bun, mai în contact cu evenimentele din justiție, cu cât are o prezență mai proaspătă pe internet. Cu cât postează mai des, mai bine documentat. Desigur, o prezență constantă și dinamică pe rețelele sociale face bine. Căci, dacă nu se vorbește despre tine, înseamnă că nu exiști, nu-i așa!?

Un site bun are deci mereu ceva proaspăt. Pe el găsești informații care te interesează. Un avocat care are un site și-și respectă jobul, se va strădui să-l actualizeze și să răspundă la înrebările utilizatorilor. Bineînțeles, într-o anumită limită, căci informația costă și avocații plătesc pentru instruirea lor. Așadar, site-urile care se laudă că oferă consultații juridice gratuite ar trebui privite cu circumspecție.

Site-urile care prezintă avocați „de-a valma” sunt în general de slabă calitate. Judecați și dvs., cum puteți alege dintr-o listă de persoane care-și prezintă doar numele, telefonul și adresa de e-mail? În schimb, dacă se face o trimitere la un site personal, la spețe rezolvate, la specilaizări, deja devine cu totul altceva.

Avocații anonimi – pot fi şi foarte buni

Aceștia sunt aceia care cred că-și fac reclamă doar prin calitatea serviciilor. Este adevărat și acest lucru, dar ca să te faci cunoscut ai nevoie de cazuri, de spețe rezolvate. Opinia este că, trăind într-o lume a publicității dinamice, fără asta nu se mai pot obține clienți, nevoia de promovare este imperioasă.

Ca să devii avocat cunoscut, să obții procese, nu mai merge ca pe vremuri, când erau câțiva avocați pe care-i cunoștea toată lumea. O bună opțiune ar fi să se renunțe la propria bulă („eu îmi fac reclamă din aproape în aproape!” – un dicton care nu e fals dar este deja insuficient) și să se ascocieze propriul nume cu ceea ce caută utilizatorii. Cu modul în care se caută un avocat.

Deci, cum găsiți un avocat bun în Timișoara? Deschideți Google și vedeți ce rezultate vi se oferă. Vă gândiți puțin la felul în care se prezintă, la ceea ce spun site-urile lor și alegeți. S-ar putea să nu nimeriți de prima oară. Veți ști singur că ați găsit ceea ce ați căutat când vă veți simți bine în compania lui. Sau a ei, o femeie care face avocatură nu este cu nimic mai prejos, ba dimpotrivă. Pe scurt, un avocat care vă inspiră încredere și liniște are toate șansele să fie omul dvs.!

cauta un avocat in Timisoara