În primul rând ar trebui să știți că serviciile unui avocat depind de câțiva factori, ele nu sunt aceleași, niciunde în toată țara. Concret, un avocat din Timișoara vă va pretinde un onorariu mai mare comparativ cu unul din Oravița, de exemplu. Factorii care influențează onorariul avocațial sunt prezentați în accest articol.
Rețineți că există și un Ghid orientativ al onorariilor minimale elaborat de UNBR. Despre care vom spune câteva cuvinte la finalul articolului. Sau puteți „sări” direct la el aici.
Să începem însă cu caracterizarea principalelor modele de taxare a serviciilor.
Tarife orare
Tariful orar este baza, dacă putem spune așa. Din dezvoltarea acestuia, un avocat își stabilește și celelalte planuri tarifare. Nu există o sumă fixă. Acestea variază, uneori chiar foarte mult. Avocații își estimează volumul de muncă pentru fiecare tip speță. Și, foarte important de reținut, chiar și furnizarea informației costă. Pentru fiecare aspect al muncii sale avocatul a muncit enorm. Așadar, vă sugerăm să evitați bătăile în ușa cabinetului, telefoanele și mesajele de genul „numai să întreb ceva”. Consultații juridice gratuie nu primiți pe gratis de la un avocat veritabil!
Revenind la tarifele orare, acestea pot diferi substanțial, un avocat din Timișoara va fi mult mai bine cotat decât unul „din pustă”. Contează vechimea, experiența, specializarea, cum veți afla mai departe.
Avocați cu onorariu fix
Acestea se practică acolo unde serviciul pe care-l pretindeți de la avocat are caracter de predictibilitate. Adică acesta știe cam în ce constă, cât poate dura în timp și ce cheltuieli presupune. În funcție de valoarea acestora vă poate oferi o schemă de prețuri pentru servicii. Pentru un avocat cu relativă experiență, este ușor să ofere onorarii diferite pentru:
- redactare de diverse acte, cereri, testamente;
- reprezentarea într-un proces de anumit tip, de exemplu un divorț „fără scandal”;
- consultații juridice, etc.
Sunt doar exemple, diferă de la un cabinet a altul, de la o societate la alta.
Onorariu de succes
Există situații în care clienții nu-și pot permite să plătească onorariile în avans. Sau vor să-l stimuleze pe avocat. Aceste spețe pot fi litigii comerciale, despăgubiri. Nu este nimic neobișnuit practicarea unor așa numite „onorarii de succes”. Adică avocatul va primi dept plată un procent din suma recuperată. Nici în acest caz nu avem de-a face cu procente fixe, ele pot varia și în funcție de suma totală de bani. Pot fi procente de 5-25%, mai mici sau mai mari, în funcție de înțelegerea dintre client și avocat.
Contracte de prestări servicii cu plată lunară
Există clienți care au nevoie tot timpul de un avocat, serviviile juridice constante fiindu-le acestora indispensabile activității. O parte dintre acești avocați lucrează și în ceea ce se numește avocatura de business. Valoarea contractului de prestări servicii juridice în mod regulat sau continuu este stabilit de către părți.
Această soluție permanentă este excelentă din ambele puncte de vedere. Compania se află în permanență cu actele în regulă (contracte, litigii, licitații, achiziții) iar avocatul are un portofoliu de clienți cu o anumită constanță.
» Un avocat pentru businessul dvs; când cum și de ce
Factorii care determină costurile cu serviciile unui avocat
- Complexitatea cazului – este probabil cel mai important element, căci sunt lucruri diferite între a fi avocat care lucrează la un divorț sau unul care trebuie să vă scape de acuzația de omor din culpă. Cu cât este mai complex, sunt implicate mai multe părți și necesită proceduri mai îndelungate, cu atât va fi mai costisitor.
- Reputația avocatului – un alt criteriu la care trebuie să vă gândiți. Aceasta pentru că, în general, o reputație bună vine la pachet cu experiență și o anume specializare. Dacă vă angajați ca avocat pe profesorul de procedură civilă de la Facultatea de Drept din Timișoara veți plăti un onorariu considerabil mai mare decât în cazul cuiva care tocmai a terminat stagiatura.
- Locația, urgența speței pot influența foarte vizibil costurile cu servicile avocațiale. Pe de o parte, avocații din orașele mari lucrează în condiții de cereri de servicii mai mari comparativ cu localitățile mici. Pentru același tip de speță și să zicem de o complexitate aproximativ identică, un avocat din Caransebeș ar putea fi „mai ieftin” comparativ cu unul din Timișoara. Asta nu înseamnă că vă recomandăm să angajați din orașe mici să vină la instanțele din Timișoara! Iar despre urgență, vă dați seama și singuri de ce este mai scump…
Costuri adiționale
Atunci când sunteți angrenat într-un proces ar trebui să vă gândiți că veți suporta nu doar onorariul cuvenit pentru avocat. Pe lângă acesta există și cheltuieli adiționale. Trebuie luate în seamă, unele sunt predictibile, altele doar le puteți aproxima.
- Taxe judiciare (taxe de timbru): reprezintă acele taxe percepute de către instanțe pentru preluarea și procesarea cazurilor. Avocații le știu din virtutea inerției dar le puteți estima și dvs., cel puțin pe o parte dintre acestea. Vezi OUG 80 din 2013 privind taxele judiciare de timbru. Au valori diferite, în funcție de tipul de caz, de instanță…
- Costurile cu expertizele: Acestea reprezintă cheltuielile făcute cu experții sau serviciile societăților de expertiză-evaluare care sunt solicitate în proces. Spețele complexe au de regulă astfel de situații. Sunt costuri care pot diferi de la un caz la altul, un expert sau altul. Avocații le pot doar estima în funcție de experiența acestora și de istoricul propriei activități.
- Deplasări și martori: Dacă avocatul dvs trebuie să călătorească dintr-un oraș în altul, luați în calcul transportul, cazarea, diurna! Dacă audierile sau judecățile se realizează la distanțe mari, nu veți putea trimite un avocat cu autobuzul și să doarmă în mașină. Sunt costuri care, uneori, pot fi semnificative, evident raportate la bugetul dvs și la speță. De asemenea, dacă aduceți martori, va trebui să le suportați cheltuielile. Plus că, de cele mai multe ori, pentru a-i convinge să vină poate le veți oferi o mică atenție. Nu trebuie să ne prefacem, așa se întâmplă. Orice avocat ați avea, el vă va sfătui în acest sens.
- Cheltuieli administrative: Deși de cele mai multe ori pot părea minore, acestea ar putea avea o cotă destul de importantă. Este vorba de multiplicarea documentelor, copiile legalizate, traduceri, diverse alte servicii la care avocatul ar putea fi nevoit să recurgă.
Ghidul orientativ al onorariilor minimale la avocați
Acest ghid este un document elaborat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) care stabilește onorariile minime recomandate pentru diverse categorii de servicii juridice prestate de avocați. Scopul materialului este de a oferi o orientare referitor la costurile previzibile ale asistenței juridice. Astfel, se contribuie la transparența în relația dintre avocat și client. Onorariile avocațiale stabilite în Ghid au un caracter orientativ, putând fi depășite în funcție de complexitatea speței, vechimea și experiența avocatului, valoarea cauzei etc.
Principalele aspecte reglementate de Ghid
- Onorariile minime orare: stabilite pentru diverse categorii de servicii (ex: consultație, redactare acte, reprezentare în instanță)
- Onorariile minime pentru faze procesuale: stabilite pentru diverse tipuri de proceduri (ex: urmărire penală, fond, căi de atac)
- Modalități de calcul al onorariului: onorariu orar, tarif fix, procent din valoarea cauzei etc.
- Criterii de stabilire a onorariului: complexitatea speței, vechimea și experiența avocatului, valoarea cauzei, durata procedurilor etc.
Pe site-ul UNBR se poate consulta Ghidul orientativ al onorariilor minimale
Aceste onorarii, cele din Ghid, sunt cu caracter de recomandare. Pe de altă parte, a nu se confunda avocații independenți cu cei care oferă servicii de asistență judiciară, ajutor public, reprezentare.. Onorariile avocaților pentru asistență judiciară se indexează cu rata inflaţiei. Aceasta conform unui protocol semnat între Ministrul Justiției, UNBR și procurorul general al României. Vedeți aici protocolul onorariilor din asistenta judiciară care se indexează cu rata inflației.
În orice caz, valoarea exactă nu o veți afla decât când stați de vorbă cu avocatul. Iar totalul cheltuielilor doar când se termină procesul…
» Onorariile avocaților se indexează
Ghidul este totuși orientativ și conține valori de recomandare. În realitate piața dictează și puteți înțelege acest lucru și din articolul Onorariu record pentru un avocat din România
Recuperarea „banilor dați pe avocat”
Da, în cazul în care procesul este câștigat, instanța va decide recuperarea cheltuielilor dvs de la partea adversă, oricine ar fi aceasta, inclusiv statul. Deci și onorariul de avocat! În caz că pierdeți, veți plăti dvs cheltuielile părții adverse.
Tocmai de aceea, este bine să vă gândiți la un fel de zicală: cel mai bun avocat ești chiar tu! Se referă la faptul că succesul procesului depinde de dvs, de felul în care furnizați apărătorului, celui care vă reprezintă în instanță dovezile necesare. Respectiv îi relevați acestuia cele mai importante aspecte ale speței pentru care l-ați angajat.
Onorariile excesive ale avocaților
Recuperarea cheltuielilor de judecată este reglementată de art 451 din CPC dar asupra căruia voi sublinia un aspect. Acela că instanța va fi atentă la eventuala disproporție dintre cheltuielile cu onorariile de avocat (dar și cu cele ale experților). În sensul că le va putea reduce dacă nu sunt corelate cu volumul real de muncă dedicată speței. Pe scurt, nu veți putea stoarce de bani partea adversă! Ideea că o cauză, pe care sunteți conștienți că aveți toate șansele de a o câștiga, o puteți folosi pentru obținerea unor onorarii exagerate ar trebui exclusă!
Totuși, trebuie remarcat că, în momentul redactării acestui text, în mediul juridic se discută despre amendarea dreptului instanțelor de a decide din oficiu „tăierea” onorariilor avocaților. Legea care exclude acest drept instanțelor și modifică art 451 CPC, acestea putând reduce onorariile avocaților doar la cererea părților interesate este atacată de Înalta Curte.
Cine dorește, poate aprofunda subiectul în Clujust.ro și Juridice.ro.
Justițiabilul trebuie însă să rețină că dacă a câștigat procesul își va putea recupera toate cheltuielile făcute. Inclusiv banii „dați pe avocat”!