Cum facem un apel de succes în instanță

apel de succes in instanta
Cum se face un apel de succes in instanta

Să definim ce este un apel, iar mai apoi care este rolul unui avocat. Adeseori, în limbajul obișnuit, oamenii confundă apelul cu recursul, la fel cum pentru ei este tribunalul este același lucru cu judecătoria. Oamenii fără cunoștințe juridice pot fi derutați de acești termeni. Un apel este în primul rând un drept al dvs., al justițiabililor în general. Puteți beneficia de apel atunci când a fost emisă o sentință sau o decizie care vă privește și de care nu sunteți mulțumit. Sau nu în totalitate.

Sentința (decizia) care vă nemulțumește se poate referi la orice, indiferent că este vorba de cauză civilă sau penală. Pentru toate aveți la dispoziție procedura apelului. (Există însă și cazuri în care hotărârile judecătorești nu sunt apelabile, dar acestea nu fac obiectul textului de față.) Dacă nu aveți experiență, sunteți lipsiți de cunoștințe juridice, cel mai bine este să apelați la serviciile unui avocat. De fapt, acesta este și rolul avocaților, să fie interfața între dvs și sistemul judecătoresc pe care poate nu-l înțelegeți dar de care aveți nevoie.

Deci, dacă aveți de-a face cu o sentință sau decizie judecătorească și credeți că judecătorul nu a apreciat cum se cuvine dovezile pe care le-ați adus sau că undeva s-a strecurat o eroare… Sau orice alt motiv care vă provoacă nemulțumirea, aveți la dispoziție această procedură de atac care se numește apel. Pentru a beneficia de apel trebuie îndeplinite totuși câteva cerințe. De asemenea, ca să-l câștigați. În cele ce urmează vom scoate în evidență câteva criterii esențiale. Sau, dacă vreți, explicăm așa numitele „mituri”, unele dintre acestea fiind puternic înrădăcinate în limbaj și comportament.

Detaliile apelului le găsiți explicate în Noul Cod De Procedură Civilă începând cu articolul 466. Dar pentru a formula și depune efectiv un apel în instanță, poate cel mai bun lucru este să apelați la un avocat.

Dacă aveți curaj și credeți că vă veți descurca puteți încerca și descărca un model de cerere de apel.

Cum se face apelul

Apelul la prima instanță începe prin depunerea acestuia, respectiv a documentului numit „apel”. Depunerea (înaintarea apelului) se face la instanța corespunzătoare, respectiv la cea pe a cărei hotărâre o atacați. Dacă atacați o decizie a judecătoriei, atunci la acea judecătorie, dacă faceți apel la hotărârea tribunalului atunci depuneți apelul la tribunalul respectiv.

palatul de justitie Timisoara
Palatul de justitie Timisoara

Orice apel va conține în mod obligatoriu următoarele elemente:

  1. Nume, prenume, CNP, date de identificare (în cazul societăților datele de înregistrare de la registrul comerțului, cont bancar) de fapt tot ce poate asigura o corespondență și identificare precisă a părții.
  2. Indicarea exactă a hotărârii atacate.
  3. Motivele de fapt și de drept pe care vă întemeiați apelul.
  4. Probele pe care le aduceți în susținerea acțiunii dvs.

Alte elemente de care trebuie să țineți seama

  • Depuneți cererea de apel în atâtea părți câte sunt necesare pentru comunicare către intimați, plus exemplarul instanței.
  • Nu mai puteți face apel dacă ați renunțat deja la el.
  • Nu mai puteți apela nici în cazul în care ați început deja să executați în tot sau în parte hotărârea instanței pe care o atacați.
  • În apel nu se poate schimba calitatea părților, nu se pot face cereri noi, nu puteți formula pretenții noi.

Toate detaliile despre depunerea apelului le puteți afla în amănunt din Noul Cod de Procedură Civilă, începând cu Art. 466.

Condițiile unui apel la prima instanță

Prima condiție este ca apelul să fie depus în termen. (Bineînțeles, hotărârea să poată fi apelabilă.) În România, termenul în care se poate face apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Altfel spus, dacă ați primit decizia și nu vă mulțumește, nu pierdeți timpul și beneficiați de această măsură de atac! Altfel, dacă ieșiți din termen, partea adversă nici nu trebuie să-și angajeze avocat, acțiunea dvs fiind tardivă. Chiar dacă aduceți cele mai bune dovezi…

Persoana care depune apel trebuie neapărat să fie parte din proces, adică să aibă un interes. Un apel poate fi depus însă de cineva care, deși nu a fost parte din proces, hotărârea judecătorească îl afectează.

Ce înseamnă să câștigi un apel?

A câștiga un apel făcut în instanță este mai degrabă un joc de cuvinte. Dar ținând cont de Decizia nr 9/2020 a ICCJ pe care o găsiți explicată pe site-ul avocatii.ro, se poate spune efectiv că un apel poate fi o nouă judecată a speței. Decizia amintită spune că puteți administra probe noi care nu au fost prezentate sau admise în prima instanță. Așadar veți putea spune că ați câștigat apelul!

Apelul este așadar o judecată parțială pe baza cererii dvs sau chiar poate răsturna în totalitate decizia instanței primare.

Nu puteți obține mai puțin în propriul apel, nu vi se poate înrăutăți situația

În ceea ce privește principiul „non reformatio in pejus”, adică nimănui nu i se poate înrăutăți situația în propriul apel, ar trebui spuse câteva cuvinte. Acest principiu este consacrat de legislație. Însă, în anumite cazuri el capătă o doză de relativitate. De exemplu, atunci când în aceeași speță este vorba de apeluri cu interese contradictorii. Când legea prevede sau când reclamantul acceptă.

O excepție care atinge principiul de mai sus mai este și nelegalitatea deciziilor din prima instanță sau autoritatea de lucru judecat.

Șansele unui apel

Pentru a crește șansele unui apel în instanță, este important să luați în considerare următoarele aspecte.

  • Alegeți un avocat competent și experimentat, acesta ar putea fi primul pas important în creșterea șanselor de succes în apelul dvs. în instanță. Un avocat cu experiență va fi familiarizat cu fazele procesului și va putea identifica problemele juridice cheie care trebuie abordate.
  • Puteți să vă reprezentați și singur sau prin mandatar (nu este avocat) sau dacă aveți contract de asistență juridică cu un avocat. În oricare dintre aceste situații pregătiți-vă bine cazul, strângeți toate documentele necesare și relevante. Fiți pregătiți să vă susțineți cazul!
  • Fiți respectuos și profesionist în toate aspectele. Aceasta include atât în comportamentul dvs. în sala de judecată, cât și în scrisorile sau documentele pe care le trimiteți instanței.
  • Aduceți argumente solide care să sprijine punctul dvs. de vedere. Utilizați precedente și jurisprudența pentru a arăta că decizia luată în primă instanță a fost greșită. Trebuie să fiți conștient că cel mai bun avocat sunteți dvs, în sensul că de valoarea argumetelor pe care le furnizați depinde succesul acțiunii.
  • Păstrați o atitudine pozitivă și încredere în apelul dvs. și fiți pregătit să depuneți efortul necesar pentru a obține rezultatul dorit.

Summa summarum: Pentru a crește șansele de succes în instanța de apel trebuie să fiți bine pregătit, să aveți argumente puternice și să fiți respectuos și profesionist în toate aspectele.

Se poate câștiga un apel în instanță fără avocat?

Este posibil, puteți avea succes și fără a avea angajat un avocat! Însă, trebuie să știți, acest lucru se întîmplă mai rar și depinde de circumstanțele cazului. Desigur că depinde și de competența dvs în materie juridică. În general, este recomandat să aveți un avocat care să vă reprezinte în instanță, deoarece aceștia au experiența și cunoștințele necesare pentru susținerea cazului în fața instanței.

Un avocat poate oferi sfaturi cu privire la drepturile dvs, poate analiza probele și poate ajuta să formuleze argumentele într-un mod eficient. În plus, avocatul poate ajuta la pregătirea documentelor legale și explică mai bine procedurile judiciare.

În cazul în care alegeți să vă reprezentați singur, este important să fiți foarte bine pregătit. Să înțelegeți procesul legal și să aveți o bună cunoaștere a drepturilor dvs. În plus, să vă asiguri că aveți toate documentele necesare și să le prezentați în timp util instanței.

În concluzie, deși nu este obligatoriu să aveți un avocat, este recomandat să angajați unul pentru a crește șansele de a câștiga apelul.

cauta un avocat in Timisoara