Partajul între soți, fără a exista divorțul, pare a fi o ciudățenie! De ce ar vrea și ar face doi oameni căsătoriți o separare de bunuri între ei, în timpul căsătoriei!? Nu cumva, printr-un partaj de acest gen se pune problema însăși a existenței căsătoriei, a comuniunii dintre soț și soție? Eu n-aș spune așa ceva, dar regimurile matrimoniale introduse în legislația modernă românească, însăși crearea unui nou Cod Civil, au de luptat cu vechile idei despre familie. (Deși regimurile matrimoniale au existat începând cu codul civil de la 1864, din vremea lui Cuza, însă „abolite” de către comuniști. Regretabil este că Dr. Petru Groza, înainte de a fi om politic, fie și comunist, a fost un avocat!)
O căsătorie poate fi dusă mai departe și prin realizarea unui partaj. Practic, ar fi într-o mare măsură ceva echivalent cu schimbarea regimului matrimonial. Însă numai asupra bunurilor partajate, cele viitoare vor rămâne tot comune. (Dacă nu se schimbă regimul.)
De fapt, ca să fim sinceri cu noi înșine, întreaga societate românească are (încă) de luptat cu idei conservatoare, cu mituri și prejudecăți. Și cu confuzii provenite din ignoranța juridică și care nu fac decât să alimenteze conservatorismul la extrem. Una dintre acestea este chiar confundarea termenului de familie cu asocierea legală dintre două persoane de același sex. Dar nu ne propunem să facem clarificări de doctrină sau instituții. Ci doar să „diagnosticăm” această situație, de partaj fără divorț, ceva ce în vechiul cod civil se putea face doar dacă exista un motiv întemeiat.
Ei bine, iată, se poate, căsătorie cu partaj de bunuri…
Efectul și motivația unui partaj fără divorț
Să presupunem o familie în care el, soțul, ar fi văzut de către ea, soția, ca pe un om cu are potențial de risc. Să zicem că îi plac jocurile de noroc. Ea, vede în aceasta o problemă căci se poate întâmpla ca el să joace într-o noapte casa familiei, averea lor și a copiilor la un poker cu prietenii. Asta ar fi o motivație pentru partaj, să preîntâmpini nenorocirea?
Sau să vedem riscul și cu alți ochi. Putem să ne gândim și la ipoteza că el (sau ea, de ce nu?) să-și dorească o anumită investiție. O afacere, de exemplu, care s-ar putea să iasă sau exact invers, să ducă la falimentul total. Este o motivație ca partea din cuplu cu ambiții antreprenoriale să-și doreasă să nu fie ținută în loc? Probabil că da, ar fi. Iar acum, așa ca o paranteză, au existat cazuri în care unul dintre soți și-a pierdut la cămătari partea din bunuri care i s-ar fi cuvenit. Întrebare: care parte i s-ar fi cuvenit?
Sunt exemple oarecum ipotetice, deși viața reală este plină de astfel de spețe. Unele, puține, s-au rezolvat până la urmă, în beneficiul familiei sau al celuilalt soț, dar cu cheltuieli și mult stres. Altele au ieșit prost. De fapt majoritatea ies prost pentru că între cămătari și notari există de multe ori o relație puternică. Vezi O familie din Timișoara a rămas fără apartament
Marele avantaj al partajului în timpul căsătoriei este protecția unui soț față de creditorii celuilalt. Este și logic. De ce să sufere ambii soți, inclusiv copiii, din moment ce doar unul face credite iresponsabile? Or, dacă se face această acțiune, eventualii creditori vor putea să urmărească doar bunurile debitorului!
» Separația de bunuri în timpul căsătoriei
Condiții legale pentru partajul fără divorț
Un partaj al bunurilor comune, realizat în timpul căsătoriei se realizează conform condițiilor art. 358 din Codul Civil ale căruri prevederi le redau mai jos:
- În timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînţelegere.
- Prevederile art. 357 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (Se referă la stabilirea cotei parte care revine fiecărui soț, detaliere puțin mai jos; nr.)
- Bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune.
- Regimul comunităţii nu încetează decât în condiţiile legii, chiar dacă toate bunurile comune au fost împărţite potrivit acestui articol.
După cum observați, se poate face în două modalități, respectiv de partaj de comun acord sau partaj judiciar. A doua cale se realizează prin instanța judecătorească. De comun acord ar fi de preferat din mai multe considerente: mai ieftin (mult mai ieftin), mai rapid, elegant. Așadar, partajul în condițiile art 358 CC, se poate face în două moduri.
- Mergând la un notar și făcând acolo partajul voluntar. Este calea cea mai simplă și mai elegantă, însă presupune o înțelegere între soți.
- În situația în care cei doi soți nu cad de acord, atunci partajul se va face judiciar. Cel care dorește partajul îl va da în judecată pe celălalt. În acest caz, care presupune și costuri pentru evaluator sau avocat, instanța va decide (pe baza probatoriului) și cota parte a fiecăruia și modul de realizare a partajului. Cu alte cuvinte, instanța ar putea să decidă scoaterea la vânzare a bunului în litigiu. Este o metodă costisitoare după cum puteți deduce; experți, taxe de timbru, avocați, timp…
» Avocați din Timișoara; alegeți pentru speța dvs de pe site-ul Avocatim
Considerații referitoare la stabilirea cotei părți a soților
Opinia mea (și nu numai) este aceea că la stabilirea cotei care revine fiecărei părți, la un partaj între soți, se fac multe erori de interpretare. Din partea justițiabililor, la ei mă refer. Astfel, trebuie să redau art 357 (2) care are următorul conținut: „În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.”
De cele mai multe ori, dacă unul dintre aceștia are venituri mai mari, tinde să-și supraevalueze contribuția. Uită de celălalt, de cele mai multe ori de soție, care, stă acasă și are grijă de copii, de creșterea lor, de educație. Sau are venituri mai mici dar munca în gospodărie este cât se poate de evidentă.
Treaba instanțelor este destul de dificilă atunci când este pusă în situația de a decide cote diferite pentru participanții la partaj. Și, o opinie personală, într-un fel decide un judecător care este mamă și are idee despre cum este să duci dimineața copilul la grădiniță și altfel unul care nu are copii. Pe de altă parte, contribuția în muncă are o cu totul altă relevanță când vine voba despre partaj. Sunt imposibil de comparat prestațiile unei bone cu ale unei mame, deci de neechivalat în valoare bănească.
Ar fi poate elocvent articolul publicat în „Notar de București” intituat chiar așa: O reflecție personală despre divorț, partaj… Este amintită o speță în care, în ciuda diferențelor de venituri, soția a contribuit la promovarea profesională a soțului. (Munca și serozitatea îți pot fi cel mai bun avocat!)
» Creșterea copiilor și munca în gospodărie cântăresc mult la partaj
Realizarea practică a partajului bunurilor comune
Ideea care ar trebui să o rețineți este aceea că înțelegerea v-ar fi cel mai utilă mijloc. Întotdeuna partajul judiciar este scump, stufos, durează și nu se știe dacă veți obține rezultatele pe care le urmăriți. Adică, logic, în cazul unor bunuri partajabile de câteva zeci de mii de euro, cu proces în instanță, s-ar putea să obțineți mai puțin decât prin cea mai proastă înțelegere care vi s-ar fi oferit.
Dacă vreți să faceți partaj la notar, asta presupunând că aveți o înțelegere între dvs, fie și minimală, nu trebuie decât să vă stabiliți o programare. Restul… se ocupă secretara biroului notarial.
Pentru partajul judiciar pregătiți-vă înainte de toate cu răbdare și fonduri. Primii bani pe care-i veți cheltui sunt pentru taxa judiciară de timbru. Deși, probabil, mai întâi vă veți lua un avocat. Taxa de timbru este de 5% din valoarea bunurilor pe care le partajați.
Cum se face împărțirea bunurilor
Partajul efectiv se face conform regulilor generale. Pentru stabilirea masei partajabile se exclud bunurile proprii ale fiecărui soț. Apoi, din masa partajabilă se scad datoriile comune. Se fac loturi de bunuri care vor fi atribuite fiecărui soț în funcței de cota parte care-i revine. Se pleacă de la prezumția că acesta este de 50%, dar prin serviciile unui avocat puteți încerca să o modificați.
Situația în care un soț să aibă o cotă mai mare decât celălalt este plauzibilă, aceasta pentru că prezumția de egalitate este relativă și poate fi răsturnată de celălalt. Prin orice mijloc de probă.
Apoi se stabilește atribuirea bunurilor către un soț și stabilira sultei pentru celălalt. În cazul în care bunul nu se poate împărți sau nu poate fi atribuit niciunuia dintre soți, instanța poate decide vânzarea lui.
Apelarea la mediator în timpul procesului de partaj
O situație foarte interesantă și care merită exploatată este apelarea la mediator pentru a a realiza o înțelegere privind partajul. Și o să vedeți că există un avantaj semnificativ. Astfel, puteți cere instanței o suspendare pentru a încheia un acord de mediere.
Conform art 63(2) din legea 192/2006 (Legea Medierii), deoarece litigiul a fost soluționat printr-un acord de mediere judecată se va termina și cereți instanei restituirea a 50% din taxele de timbru judiciar.
Intresant nu? Adică dintr-odată primiți înapoi jumătate din cei 5% pe care i-ați dat inițial. Să presupunem că taxa de timbru ar fi 5000 de euro. Nu-i totuna să plătești această sumă sau „doar” 2.500.
Este un fel de „jonglerie” pentru care ar fi invidios orice avocat!
Alte detalii despre partaj, cu avocat sau fără, printr-un mediator, găsiți suficiente în articolul Cât costă un divorț…
Concluzie
Partajul fără divorț este așadar un mijloc de protecție a unui soț, a copiilor împotriva creditorilor celuilalt soț. Sau a diverselor popriri, executări silite probabile, cine știe ce alte dificultăți financiare. Bunurile viitoare, cele care se vor achiziționa după partaj, vor fi din nou comune. Aceasta dacă nu cumva veți schimba și regimul matrimonial în cel cu separație de bunuri. Pentru informații suplimentare consultați un avocat.
