Ce este un plan parental? Interesul superior al copilului

Când vorbim despre un plan parental ar trebui spus că rolul unui avocat este doar formal. La fel și notarul sau mediatorul, ei au roluri formale. În fond, doar părinții îl pot discuta, doar părinții sunt cei care discută și se înțeleg asupra condițiilor acestui plan. Atunci când părinții nu cad de acord va interveni judecătorul. Respectiv instanța este cea care tranșează divergențele.

Nimic din ce urmează după un divorț nu se face împotriva interesului superior al copilului. Această noțiune stă la baza „construirii” planului parental. Interesul superior al copilului este fundametul legislativ (și moral) pentru etapa „post-divorț”.

Generalități

Planul parental, acordul dacă doriți, se referă doar la o parte din efectele divorțului. Sunt ele mai multe dar noi ne ocupăm doar despre cele de mai jos. Deci, un plan parental este o denumire generică a unei înțelegeri între părinții care au divorțat. Se referă la trei aspecte principale:

1. Locuința minorului;
2. Relația minorului cu părinții și familia extinsă;
3. Modul de repartiție a cheltuielilor de întreținere, respectiv stabilirea pensiei de întreținere.

Este foarte important de spus că planul parental despre care vorbesc se referă strict la sistemele juridice care au noțiunea de custodie comună. În România (și UE) custodia comună a copilului este regula. Așa cum nu putem compara munca unui avocat din Tunisia cu a unuia din România, nici divorțul nu este la fel între două societăți/culturi diferite. Prin urmare nici efectele divorțului nu sunt aceleași.

Planul parental se referă la modul de exercitare a autorității părintești. Și, în continuare, mă voi referi strict la chestiunile parentale specific românești. Și constat (cu amărăciune) că incultura juridică este o dominantă în România. Am întâlnit nenumărate situații în care cei care divorțau se încăpățânau să-și găsească un avocat prin care „să obțină copilul”. De fapt, aceștia confundau locuința minorului cu autoritatea părintească, respectiv custodia copilului.

» Arabia Saudită oferă femeilor dreptul la custodia copiilor este importantă decizia deoarece majoritatea țărilor arabe oferă custodia pe linie paternă.

Niciun avocat din România nu va putea să risipească „ceața” juridică! Dacă statul nu oferă pregătire suficientă în acest sens, este de datoria fiecăruia să învețe în mod independent. Site-uri ca acesta, ca „Avocat Timișoara – informații juridice” își propune să ajute cât mai mult la educație. Dar totul are o limită.

Interesul superior al copilului

Custodia comună a minorului după divorț este regula. Exlusivitatea este o excepție. Pentru ca unul din părinți să obțină custodia exclusivă, adică să-l înlăture definitiv pe celălalt, să nu-și mai bage nasul că strică copilul, va trebui să dovedească instanței că acela este violent, implicat în trafic de droguri, alcoolic sau cine știe ce altă calamitate.

Sau, dacă se dorește ca mama să fie îndepărtată, tatăl să dețină custodia exclusivă, atunci acesta va trebui să dovedească că mama este o desfrânată, o toxicomană, etc. Într-un cuvânt să explice (cu argumente) instanței că mama ar avea o influență nefastă în dezvoltarea copilului. Ar afecta interesul superior al copilului.

Așadar, am putea spune că într-un sens mai larg, stabilirea custodiei exclusive echivalează cu o pedeapsă pentru cel înlăturat. Mă rog, dacă o conștientizează, căci să ai limite în relația cu propriul copil ar echivala cu o mare durere.

Principiul interesului superior al copilului este definit în articolul 263 din Codul Civil. Opinia mea este că definiția este cam generală. Însă, trebuie remarcat că vorbește de rezolvarea pe cale amiabilă a divergențelor. Este un lucru logic. Copilul va simți că se poate dezvolta normal doar într-o atmosferă cu cât mai puține conflicte. A unui cadru familial adică. Destul de greu de obținut după divorț dar, totuși, prin mediere se pot elimina multe asperități.

O definiție mai potrivită ar fi aceea că interesul superior al copilului reprezintă tot ce acesta are nevoie pentru a se dezvolta normal. Pentru a crește fără traume. Să aibă tot ce-i trebuie dacă vreți. Concretizarea expresiei „pentru copilul meu să fie tot ce-i mai bun!”

Planul parental; unde și cum îl folosim

Așa cum am spus, planul parental este concretizarea fizică a înțelegerii părinților. Indiferent că ajungeți la el printr-un avocat sau într-un birou de mediator. Chiar dacă divorțați la notar, tot trebuie să aveți o astfel de înțelegere, o veți stabili acolo, în biroul acestuia. Singurul loc unde nu vă trebuie planul parental este în cazul „divorțului la primărie”. Căci în acest din urmă caz nu puteți ajunge dacă aveți copii minori.

Așadar de planul parental aveți nevoie în următoarele situații:

• Divorț prin instanță și aveți angajat un avocat care se ocupă de proces.
• Divorțați singuri, prin acordul soților, iar în acest caz va trebui să-l introduceți în formă scrisă către instanță. Aceasta va verifica dacă prin planul parental pe care-l propuneți este îndeplinită condiția interesului superior al copilului.
• Al treia ipoteză de folosință a planului parental este asemănătaore cu cea de mai sus, doar că supuneți instanței pentru încuviințare un acord de mediere. Acesta din urmă poate conține atât planul parental cât și partajul realizat la mediator.

Judecătorul va aprecia dacă interesul superior al copilului este respectat. De aceea, luați-o ca pe un sfat practic, nu includeți în plan exprimări generaliste. Adică de genul „copilul va putea fi luat sâmbătă dimineață și adus acasă duminică seara”. Stabiliți reguli fără echivoc, nu lăsați nimic la voia întâmplării, nimic care să poată fi interpretat în diverse modalități.

Vom explica puțin cele trei obiective principale ale unui plan parental.

Locuința minorului după divorț

Obiceiul este ca acesta (sau aceștia) să locuiască la mamă. Însă nu este regulă absolută. Ideea că un copil poate locui după divorț la mamă, la tată sau chiar la bunici ori chiar într-o instituție de ocrotire, rezultă din art 400 CC. Articol la care, dacă-l observați, începe cu ipoteza că totuși părinții se înțeleg asupra acestui aspect.

De asemenea, este referire directă la interesul superior al copilului. Bun, odată stabilit acesta, în planul parental se va consemna adresa unde locuiește mama. De reținut că, de exemplu, mama nu se va putea muta, inclusiv copilul, fără acordul tatălui. Adică mama să plece în alt oraș, să-și schimbe domiciliul așa, de câte ori vrea, iar tatăl să nu aibă niciun cuvânt de spus. Aici este nevoie de un avocat…

Opinia mea este că aceste situații se rezolvă prin negociere. Căci, să fim cinstiți, mutarea în alt oraș afectează dreptul copilului de a-și vedea tatăl. La fel, pe al tatălui de a-și vedea copilul. Or, acest lucru nu trebuie lăsat la discreția niciunui părinte în defavoarea celuilalt. Respectiv exercitarea autorității părintești nu se poate transforma în mijloc de presiune sau abuz. Vezi art 497 CC.

Relația minorilor cu părinții și familia extinsă

Acestui aspect i se spune și program de vizite. Mă rog, este mai mult decât un program sec cu ore și zile, aceste relații ar trebui să traseze un ghid. Un îndrumar dacă vreți despre felul în care se iau deciziile importante pentru copil. Ce se întâmplă dacă ambii părinți sunt „indisponibili”? Care bunic are întâietate? Nu este nevoie de consultații juridice, de avocat, pentru a ajunge la un compromis.

Cine ia deciziile privind școala la care merge copilul, cursurile pe care le urmează? Sunt câteva doar din multitudinea de aspecte care, dacă familia ar fi împreună, nici nu s-ar discuta.

Această secțiune este extrem de importantă. Atunci când oamenii se despart și e vorba de copii, fiecare va zice ceva de genul: „dar eu nu stau împotrivă să-l vadă pe copil, când dorește, cât dorește”! Doar că viața fiecăruia dintre noi este într-o perpetuă evoluție. Oamenii se recăsătoresc, noii parteneri au alte viziuni, poate au și ei copii, iar exprimările cu caracter general nu mai au nicio valoare.

Nu este nevoie să fii avocat ca să intuiești că niște reguli clare, program de vizite cu ore și detalii este în favoarea menținerii unei înțelegeri. Și, implicit, a păstrării interesului superior al copilului.

Modul de repartizare a cheltuielilor de întreținere. Pensia alimentară

Pensia alimentară nu este totul. Am auzit multe mame că nu vor nimic, niciun ban, numai să scape de diavol! Opinia mea este că atitudnea nu merită adoptată. Un copil trebuie întreținut de către ambii părinți. Renunțarea la pensia alimentară este un măr otrăvit. Cineva va suferi din acest motiv.

Altfel, dacă se ajunge la concluzia că pensia este deja mică față de costurile vieții, puteți angaja un avocat să vă reprezinte și o cereți mărită. Sau o puteți face chiar dvs, indiferent la cine este copilul sau copiii minori. Pensia de întreținere (alimentară) se primește de părintele la care locuiesc copiii.

Planul parental ar trebui să conțină și celelalte cheltuieli. Căci mai sunt. Respectiv tabere școlare, intervenții medicale de urgență, concedii…

Formulați un plan parental nu doar cu gândul de a fi admis de instanță. Doar pentru atât ați putea cere unui avocat să vă facă unul dintr-un șablon. Când întocmiți un astfel de act, gândiți-vă că planul parental trebuie să susțină interesul superior al copilului. Este al dvs.!

Mai puteți citi și:

• Cât costă un divorț; cu avocat, la notar, la primărie, prin mediator
• Trei moduri diferite de a crește copii, trei culturi diferite
• Cel mai rapid divorț din lumea arabă