Atribuirea beneficiului locuinței; criteriile de judecată

Ce spune un avocat despre atribuirea locuinţei după divorţ...
Ce spun avocaţii despre atribuirea locuinţei după divorţ...

În caz de divorț dacă soții nu au convenit altfel, beneficiul contractului privitor la locuință folosește soțului căruia i s-au dat în îngrijire copiii, iar în cazul când nu sunt copii, soțului care a obținut divorțul. În toate celelalte situații instanța care pronunță divorțul va hotărî care dintre soți va avea beneficiul contractului privitor la locuință.

Una din pâinile bune de mâncat de către orice avocat care are o cauză de divorț este atribuirea beneficiului locuinței. Sunt două ipoteze, prima că este vorba de o locuință închiriată, a doua că aceasta este o proprietate comună.

O să facem o trecere în revistă asupra acestui aspect, dar mai întâi să spunem că această chestiune este explicată suficient de clar în site-ul avocat Mirela David din Timișoara. Un link spre acest articol aveți și mai jos.

» Atribuirea beneficiului locuinței conjugale, prevazută de art. 324 al.1 si 4 Noul Cod Civil

Codul Civil despre beneficiul locuinței

Articolul 324 din NCC are conținutul redat în continuare:

Atribuirea beneficiului contractului de închiriere

  • (1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
  • (2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.
  • (3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului şi produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
  • (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.
beneficiu locuinta dupa divort
Ca să fie atribuit beneficiul locuinței după divorț, trebuie ca aceasta să nu fie comod partajabilă iar părțile să nu se ințeleagă asupra folosinței…

Condiții obligatorii

Din capul locului trebuie spus că în cazul existenței unui divorț cu copii, beneficiul (contractului de închiriere sau al locuinței conjugale până la pronunțarea hotărârii de partaj) se va atribui părintelui care-i ține pe minori. Credem că este limpede și ușor de înțeles. De altfel, acesta este și principiul după care se procedează în aceste situații, instanța atribuie soțului care are nevoie.

Prima observație este că e nevoie de două condiții cumulative pentru ca beneficiul contractului de închiriere să fie acordat unuia dintre soți. Respectiv ca să nu fie posibilă folosirea în comun și aceștia să nu se înțeleagă. Un avocat onest va explica acest lucru celui care solicită beneficiul contractului de închiriere, iar un avocat mai puțin „fair” va zice reclamantului că da, vom încerca, trebuie să se poată!

Dacă la atribuirea beneficiului locuinței în cazul unui contract de închiriere, soțul care primește beneficiul este dator să plătească celuilalt o indemnizație de instalare în noua lui locuință, conform art 324(2), este lesne de înțeles că acest lucru are valabilitate și în situația în care avem de-a face cu o locuință proprietate comună. Paragraful 2 chiar menționează că indemnizația se poate imputa la partaj celui care a obținut beneficiul locuiței. Însă, trebuie spus că beneficiul locuinței este limitat în timp până la rămânerea definitivă a deciziei de partaj.

(Un interesant articol despre Decizia Curții Constituționale nr. 499/2013 care se referă tocmai la acest aspect al caracterului temporar al atribuirii beneficiului este prezentat de avocat Marieta Avram, profesor universitar.)

Opinăm însă că în cazul în care este vorba de o locuință cu drept de proprietate comun și nu de un contract de închiriere, nu mai avem de-a face cu o simplă indemnizație de mutare. Respectiv că soțul beneficiar va achita costul chiriei soțului privat de dreptul lui de proprietate. Desigur, până la rămânerea valabilă a hotărârii de partaj.

Soluționarea de către instanță a atribuirii beneficiului…

O altă lectură interesantă este Decizia nr 7 din 5 feb 2024 a ICCJ referitoare la prevederile și interpretarea art 324 privind atribuirea beneficiului. Textul acesteia îl găsiți la această legătură. Cu o mențiune că sinteza s-ar putea regăsi la punctele 69-73. Acestea vor spune exact cum se atribuie beneficiul locuinței de către instanță.

Deci, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți, aceasta nefiind comod partajabilă, iar soții nu se înțeleg, pentru soluționarea cererii de atribuire a beneficiului folosinței, instanța va avea în vedere, în ordine, următoarele criterii:

  • interesul superior al copiilor minori
  • culpa în desfacerea căsătoriei
  • posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.

Considerăm că expunerea criteriilor de mai sus este lămuritoare în ceea ce privește atribuirea beneficiului locuinței. Care, în fond, în cazul unei proprietăți comune este un beneficiu de folosință, cei doi soți păstrându-și nealterate drepturile de proprietate. Repetăm, până la râmânerea definitivă a hotărârii de partaj.

» Ordinul de protecție; legislație și „ghid practic” de obținere al acestuia

cauta un avocat in Timisoara